Quote by Fyodor Dostoevsky

“Să nu-l învinuieşti, Vanea, mă întrerupse Nataşa, şi să nu râzi de el! Ar fi nedrept să-l judeci ca pe oricare altul. Că doar el nu-i ca alţii, ca mine, ori ca tine, de pildă. E încă un copil, a fost crescut altfel decât noi. Parcă el îşi dă seama de ce face? Cea dintâi impresie, cea dintâi înrâurire străină poate să-l facă să uite toate jurămintele făcute cu câteva clipe înainte şi să-l îndepărteze de tot ce-i păruse nepreţuit până atunci. N-are caracter. Uite acum se jură în faţa ta şi în aceeaşi zi, cu tot atâta sinceritate, se dăruie altei inimi şi altor pasiuni; ba chiar vine singur să ţi-o spună. E în stare şi de o faptă urâtă; dar n-ai cum să-l învinuieşti şi nu ştii dacă trebuie să-l plângi ori să-l dojeneşti. E capabil chiar şi de sacrificii. Şi încă ce sacrificii! Toate astea însă până când vreo nouă şi puternică impresie îi copleşeşte sufletul, atunci iar e în stare să uite de orice, de tot. Aşa mă va uita şi pe mine, dacă nu voi căuta să fiu mereu lângă dânsul. Aşa e firea lui!”